Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: România Liberă
Anul şi data apariţiei: 25-02-2013
Tematica: discursul vis a vis de autonomie
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: rl online
Titlul articolului: Ponta: Tokes are limbaj HORTYST. Împreună cu Macovei, reprezintă de 20 de ani interese antiromâneşti
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/ponta-tokes-are-limbaj-hortyst-impreuna-cu-macovei-reprezinta-de-20-de-ani-interese-antiromanesti-294394.html


Premierul Victor Ponta a răspuns, luni, atacurilor lui Laszlo Tokes,  acuzându-l pe acesta de limbaj horthyst, potrivit Mediafax.
"Eu văd atacurile domnului Laszlo Tokes şi mă bucur pentru că domnul Tokes, ca şi doamna Monica Macovei, au reprezentat în ultimii 20 de ani interesele străine îndreptate împotriva României. Atacurile lui Tokes împotriva stabilităţii României şi a reprezentanţilor legitimi ai minorităţii maghiare, anume UDMR, au legătură cu faptul că de ani de zile Tokes şi Macovei sunt reprezentanţii intereselor antiromâneşti", a spus Ponta.
El a susţinut că Tokes şi Macovei sunt finanţaţi şi sunt reprezentanţi ai celor care vor ca România să fie o ţară instabilă şi ai celor care vor ca România să fie atacată din toate părţile.
"Dincolo de aceste atacuri, domnul Tokes are un limbaj horthyst. Eu vreau să spun că minoritatea maghiară din România e extrem de importantă, are exact aceleaşi drepturi ca şi românii, şi că singurii reprezentaţi legitimi sunt UDMR, pentru că au fost votaţi, în timp ce pe partidului domnului Tokes nu l-a votat nimeni, probabil Budapesta, dar maghiarii din România nu l-au votat", a spus Ponta.
Preşedintele CNMT, Laszlo Tokes, susţine că Nicolae Ceauşescu a fost "mai generos" decât Victor Ponta, deoarece a permis "o oarecare autonomie a maghiarilor", în timp ce premierul nu permite constituirea unei regiuni care să corespundă cu Ţinutul Secuiesc.
Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că "regimul Ponta este continuatorul unei moşteniri retrograde comuniste" şi că "este înspăimântator că după 23 de ani de la Revoluţie mai există manifestările unui regim postcomunist cu faţă umană".
Tokes a prezentat "şapte norme care arată partea antimaghiară a regimului Ponta": "atitudinea antimaghiară şi antiminoritară sub aspectul agresiunii antimaghiare în televiziuni, restructurarea administrativ-teritorială a ţării fără a ţine cont de orice sugestie a maghiarilor, refuzul din start al dialogului asupra autonomiei maghiarilor, o agresiune a simbolurilor naţionale, a steagurilor secuieşti, repetarea doctrinei lui Ceauşescu de a nu se interveni în treburile interne ale României, continuarea restricţiei privind dezvoltarea educaţiei universitare în limba maghiară la Facultatea de Medicină din Târgu-Mureş şi la Universitatea Bolyai din Cluj, atacurile către memoria oamenilor de cultură maghiari din Transilvania, Wass Albert şi Nyiro Jozsef".
Tokes a afirmat, vorbind despre "intenţia premierului Victor Ponta şi a USL de a nu permite constituirea unei regiuni care să corespundă cu Ţinutul Secuiesc", că Ceauşescu a fost mai "generos" decât actualul premier, deoarece, spre deosebire de acesta, fostul dictator comunist a permis "o oarecare autonomie a maghiarilor".
"Ce se întâmplă în prezent ne aduce aminte de fosta dictatură ceauşistă, de antimaghiarismul agresiv verbal, de exemplu şi noua încercare de reorganizare administrativ-teritorială a ţării. Dar Ceauşescu a fost mai generos că a ţinut împreună judeţele maghiare secuieşti. De data aceasta se face o încercare de dezbinare a judeţelor maghiare. În vremea comunistă încă exista o oarecare autonomie a maghiarilor în chipul judeţului autonom Mureş, ori noi putem vorbi de o agresiune simbolică de care vorbea şi secretarul de stat Nemeth Zsolt faţă de steagurile secuieşti ori neamestecul în treburile interne ale ţării", a spus Tokes.
El a adăugat că "se duce o campanie împotriva lui Nyiro Jozsef şi Wass Albert", fapt care ar reprezenta "o moştenire a trecutului comunist".    
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.